Descoperiți povestea Castelului Bran | Istoria Castelului Bran

Istoria Castelului Bran începe în 1211, când Cavalerii Teutoni au primit Burzenland în dar de la regele Ungariei, Andrei al II-lea. Scopul principal al acestei mișcări a fost stabilirea teutonilor în această regiune pentru a apăra granița transilvăneană din sud-est. Ei au ridicat o fortăreață de lemn în Bran, care a fost distrusă de mongoli în 1242.

În 1377, regele Ludovic I al Ungariei i-a autorizat pe sașii din Brașov să construiască un castel de piatră, finalizat în 1388 pe o stâncă cu vederi dominante. Servind atât ca punct vamal, cât și ca fortăreață defensivă, a contribuit la protejarea graniței de est a Transilvaniei de expansiunea otomană, domnii săi fiind aleși din influenta comunitate săsească.

La începutul secolului al XV-lea, regele Sigismund al Ungariei a dăruit Castelul lui Dracula prințului Mircea al Valahiei. Castelul putea fi folosit de principe pentru a scăpa în cazul în care turcii atacau Valahia. Cu toate acestea, principele român a murit în 1419 din cauza instabilității politice din provincia sa. Ca urmare, regele Sigismund a luat înapoi castelul și l-a încredințat principilor Transilvaniei.

Turcii otomani au atacat Transilvania în 1441, dar au fost înfrânți de Ioan Hunyadi, alias Iancu de Hunedoara, în satul Bran. A fost principe al Transilvaniei și a apărat granițele Transilvaniei folosind Castelul Bran ca punct strategic și militar.

Vlad Țepeș, cunoscut și ca Vlad Țepeș, a fost inițial un aliat al lui Bran și Brașov în 1448, sprijinind eforturile antiotomane alături de principele Transilvaniei. Relațiile s-au deteriorat ulterior, în 1459, când conflictele dintre sași și voievodul valah l-au determinat pe Vlad să atace Brașovul, incendiindu-i suburbiile și ucigând mii de oameni, ceea ce a determinat comunitatea săsească să îl descrie în relatările sale ca pe un tiran nemilos.

Sașii din Brașov au cumpărat Castelul Bran pentru 10 ani de la regele Vladislav al II-lea Jagello pentru 1000 de florini. Trezoreria regelui maghiar fusese golită din cauza cheltuielilor de război anterioare. În timpul perioadei de închiriere, saxonii colectau și taxele de la punctul vamal al castelului.

Brașovul și-a reînnoit contractul de închiriere a Castelului Bran cu principele Transilvaniei de mai multe ori, inclusiv în timpul preluării otomane a Imperiului Maghiar în 1541, înainte de a vinde castelul lui George al II-lea Rákóczi în 1651. Când Transilvania a devenit ulterior parte a Imperiului Habsburgic în 1687, aceste acorduri, inclusiv vânzarea din 1651, au fost menținute sub Diploma Leopold.

De-a lungul timpului, Castelul lui Dracula a fost deteriorat din cauza asediilor, a dezastrelor naturale sau a neglijenței oamenilor care locuiau în el. O explozie în 1563, urmată de furtunile puternice din 1617, a deteriorat acoperișul castelului. Renovarea turnului nordic al Castelului Bran a fost finalizată în 1723.

Deoarece granița dintre Valahia și Transilvania a fost mutată la Pajura, Castelul Bran și-a pierdut utilizarea militară și comercială până în 1836. Castelul a încetat să mai fie punct vamal pentru Ungaria, dar a rămas un important sediu administrativ.

Castelul a fost grav avariat în timpul Revoluției de la 1848 și al războiului ruso-turc din 1877. Ca urmare, locuitorii Brașovului au insistat ca autoritățile să repare daunele aduse castelului. Din acest motiv, între 1883 și 1886 au fost efectuate ample lucrări de restaurare a Castelului Bran.

În 1888, administrația Brașovului a transferat castelul la departamentul forestier. Ca urmare, castelul a intrat în degradare timp de 30 de ani. În această perioadă, castelul a fost locuit de silvicultori, inspectori forestieri și pădurari.

După ce Transilvania a devenit parte a României Mari în 1918, cetățenii Brașovului au dăruit Castelul Bran Reginei Maria în decembrie 1920, lăudând-o în act ca pe o conducătoare iubită care a adus fericire și bunăvoință națiunii. Captivată de castel, regina Maria l-a restaurat și l-a decorat, transformându-l într-o reședință regală.

Între 1920 și 1932, regina Maria a transformat Castelul Bran, împreună cu arhitectul Karel Liman, într-o reședință regală de vară, adăugând confort modern, cum ar fi o fântână adâncă conectată la izvoare naturale, o centrală hidroelectrică și un parc în stil englezesc cu iazuri și o casă de ceai. În fântână a fost instalat un lift pentru a facilita accesul între castel și parc, împreună cu noi structuri, inclusiv locuințe pentru personal, o casă de oaspeți, o biserică din lemn, garaje și grajduri.

La 18 iulie 1938, Regina Maria a decedat și a lăsat Castelul Bran moștenire favoritei sale, Principesa Ileana. În 1931, Prințesa s-a căsătorit cu Arhiducele Anton al Austriei și a continuat să lucreze la viitorul castelului după moartea Reginei Maria.

După moartea Reginei Maria, inima ei a fost sigilată într-un sicriu de argint, învelită în steagurile României și Angliei și așezată într-un sarcofag mobil la Capela Stella Maris din Palatul Balchik de la Marea Neagră. În urma pierderilor teritoriale suferite de România după Premiile de la Viena din 1940, inima ei a fost returnată la Bran și depusă într-o capelă criptă de peste vale de castel.

După bombardarea spitalului Crucii Roșii de către un avion american, Principesa Ileana a deschis un spital în Castelul Bran pentru a trata soldații brașoveni răniți. Spitalul Inima Reginei a continuat să trateze răniți și mutilați de război după 1945, împreună cu populația generală. Principesa Ileana a fost asistentă medicală și a condus spitalul până în 1948.

În 1948, regimul comunist nou instalat a forțat-o pe Prințesa Ileana și familia sa, inclusiv cei șase copii, să părăsească țara. Ea a ajuns în Statele Unite prin Elveția și Argentina în 1950. În Statele Unite, a folosit încasările din conferințele despre viața sa, România și comunism pentru a asigura hrana și educația familiei sale.

Autoritățile comuniste au transformat castelul într-un muzeu cu trei departamente. Departamentul Castel prezintă obiecte din patrimoniul regal, departamentul Etnografie prezintă case tradiționale din apropierea castelului, iar al treilea departament se concentrează asupra obiceiurilor medievale.

Principesa Ileana a revenit la Castelul Bran la sfârșitul anului 1990 și a fost confruntată cu pagubele provocate castelului și clădirilor sale. A decedat la scurt timp după aceea, la 21 ianuarie 1991, și a fost înmormântată la Mănăstirea Ortodoxă a Transfigurării din Ellwood City, mănăstire pe care a fondat-o și a condus-o în calitate de stareță, iar în mormântul ei a fost așezată o mică cutie cu pământ de la Castelul Bran, colectat în timpul exilului său.

Lucrările de restaurare a Castelului Bran au fost finalizate în 1993, permițând redeschiderea acestuia ca muzeu. Deși castelul a fost retrocedat legal moștenitorilor Principesei Ileana la 18 mai 2006, guvernul român a continuat să îl administreze până în 2009, când Arhiducele Dominic, Arhiducesa Elisabeta și Arhiducesa Maria Magdalena au preluat întreaga proprietate și au deschis aici primul muzeu privat din România, prezentând colecția de mobilier și artă a Reginei Maria.